19:38, 27 Februarie 2016
, PRO TV

Schimbari in conducerea PD. Sergiu Sirbu, Monica Babuc si Octavian Calmic au fost desemnati vicepresedinti ai formatiunii


Sergiu Sirbu, Monica Babuc si Octavian Calmic au fost desemnati vicepresedinti ai Partidului Democrat de catre Consiliul Politic National al formatiunii.

 

Comunicatul de presa al PDM:

 

"Conducerea politică a Partidului Democrat din Moldova s-a reunit în această sâmbătă, în cadrul unei şedinţe în care au fost dezbătute subiecte ce ţin de agenda social-politică la nivel naţional.

 
În cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional, membrii au votat pentru extinderea conducerii politice a formaţiunii, fiind desemnaţi trei noi vicepreşedinţi: vicepremierul Octavian Calmîc va coordona Departamentul Economie, buget şi finanţe din cadrul partidului; ministrul Culturii Monica Babuc va fi responsabilă de coordonarea a două departamente de specialitate ale partidului, cel pentru Educaţie, cultură, tineret şi sport şi cel pentru Relaţii interetnice şi drepturile omului; iar deputatul Sergiu Sârbu va conduce Departamentul Justiţie şi politici legislative.

 
“Partidul Democrat are o conducere colectivă în adevăratul sens al cuvântului. La noi, deciziile se iau democratic, prin dezbatere, consultare. Vă amintesc de momentul alegerilor deschise pentru desemnarea candidaţilor PDM pentru Parlament, exerciţiu pe care l-am realizat în premieră, în 2014. Vă reamintesc şi de Congresul PDM din 2012 şi de momentele care au urmat de atunci, în care am demonstrat mereu că suntem deschişi, comunicăm şi luăm deciziile cele mai bune pentru oameni, pentru Moldova. Astăzi, PDM are cea mai mare pondere în majoritatea parlamentară, noi ne-am asumat conducerea Guvernului, avem cei mai mulţi primari, oameni de nădejde în sate şi oraşe. Noi lucrăm, ne extindem echipa cu specialişti şi venim cu mai multe măsuri concrete pentru bunul mers al ţării, pentru stabilitate economică şi dezvoltare”, a declarat Marian Lupu.

 
La şedinţa Consiliului Politic Naţional au participat mai mulţi deputaţi şi miniştri, prim-ministrul Pavel Filip, cei doi fiind vicepreşedinţi ai PDM."

 

Octavian Calmic este actualul ministru al Economiei, Monica Babuc este ministrul Culturii in Guvernul Filip, iar Sergiu Sirbu este deputat in Parlamentul R. Moldova

Alte ştiri despre: